Scrisoare catre Enrico ("Cuore, inima de copil" - Edmondo de Amicis)

     Da, dragul meu Enrico, bine zicea mama, ca ti-e grea cartea! Vad ca nu mergi la scoala cu toata inima, cum mi-ar placea mie; si-mi pare rau! Nu stii cat de urata si lunga ar fi toata ziua daca n-ai merge la scoala! Dupa o saptamana, dezgustat de lenevia ta, n-ai sa stii ce sa te faci de urat si cum sa te mai rogi de noi sa te trimitem iar la scoala. Toata lumea invata acum, fatul meu! Uita-te la meseriasii care se duc la scoala seara, dupa ce au muncit ziua intreaga; uita-te la femeile si fetele din popor care se duc sa invete duminica dupa ce au lucrat toata saptamana; uita-te la soldatii care-si iau cartile si caietele in mana, cand se intorc de la exercitii zdrobiti de osteneala.
     Gandeste-te la copiii muti, la cei orbi, caci si ei invata. Puscariasii chiar, sunt siliti sa invete, sa citeasca si sa scrie.
     Inchipuieste-ti ca dimineata, cand iesi de acasa, aici, in orasul tau, alti treizeci de mii de baieti se duc, ca si tine, sa se inchida, vreme de trei ceasuri, intr-o clasa, ca sa invete.
     Mai mult! Gandeste-te la sumedenia de copii care, aproape in aceeasi ora, merg la scoala in toate tarile din lume. Urmareste-i cu inchipuirea cum se duc, strabatand potecile satelor, strazile zgomotoase ale oraselor, mergand de-a lungul marilor si al lacurilor, cand sub arsita unui soare dogoritor, cand prin negura; in barci, prin toate tarile strabatute de canaluri; calari, prin campiile intinse; cu sania, prin tinuturile troienite de zapada; prin vai si pe dealuri; prin paduri si paraie, suindu-se pe cararile singuratice ale muntilor; singuri sau mai multi impreuna, toti cu cartile in mana, imbracati in mii de feluri, vorbind mii de limbi; din cele din urma scoli ale Rusiei, ca si pierdute prin zapezi, pana la scolile Arabiei umbrite de palmieri.
     Mii si milioane, toti merg sa invete, intr-o suta de chipuri deosebite, cam aceleasi lucruri. Inchipuieste-ti acel furnicar de copii a o suta de popoare, acea nemarginita miscare din care faci si tu parte, si gandeste-te ca, daca ar inceta acea miscare, omenirea ar recadea in barbarie, caci aceasta miscare e insusi progresul, speranta si fala lumii.
     Inainte dar! Soldatel al armatei celei mari! Cartile sunt armele tale, clasa e escadronul tau, campul de bataie e lumea intreaga si izbanda e propasirea omenirii. Ia seama, Enrico draga, sa n-ajungi un soldat netrebnic!

Tatal Tau

     Multi dintre noi ne recunoastem aici...am 19 ani si scrisoarea asta a avut mult mai mare impact acum, decat atunci, la 10...dupa astfel de cuvinte, chiar daca nu-ti place sa inveti, e imposibil sa nu te mustre constiinta si astfel, sa te apuci de treaba.

Nu uita niciodata de copilul DIN TINE !