duminică, 14 iunie 2015

Poveste

Aproape de moarte, un om a făcut 3 cereri.
1. Ca sicriul lui să fie dus de către cei mai buni medici înspre cimitir.
2. Ca toate bogăţiile strânse de el să fie împrăştiate pe drum până la mormântul lui.
3. Ca mâinle lui să fie lăsate afară din sicriu şi la vedere.
Cineva a întrebat: care sunt motivele?
El a răspuns:
1. Vreau ca cei mai buni medicii să transporte sicriul meu, pentru a arăta că nu au puterea de a vindeca în faţa morţii.
2. Vreau ca drumul să fie acoperit de comorile mele, astfel încât toată lumea să poată vedea că bunurile materiale care le-am cucerit, sunt aici şi rămîn aici.
3. Vreau ca mâinile mele scoase afară din sicriu să fie văzute de toţii oameni, astfel încât să poată vedea că am venit cu mâna goală, şi am plecat cu mâna goală, nu iau nimic cu mine.

"Timpul" este un preţios tezaur ce îl avem. Într-un timp îndelungat se pot strânge mai mulţi bani sau alte lucruri. Banii au preţ în faţa multora dar orcât de frumoase haine ţi-ar da ei, înaintea lui Dumnezeu ele nu pot acoperi nici macăr un păcat.

Unul din frumoasele cadouri ce le avem de la Dumnezeu este timpul pe care îl putem petrece ori cu Dumnezeu ori al irosi în alte locuri deşarte .
Astăzi dacă suntem încă în viaţă avem prilejul ca TIMPUL care ni sa dat să-l preţuim...