Monologul Lui Dumnezeu

"M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu."

Hai sa traim...in pasi de iubire...

    In ultimii ani am invatat despre viata, despre oameni, despre ce ma inconjoara. Am invatat sa observ pasarile, copiii, vantul care imi mangaie obrajii, rasaritul de soare, cerul albastru, zambetele celor cu inima calda, privirile indragostitilor, strangerile de mana, imbratisarile, bucuria la auzul unei vesti bune, dar si tristetea, foametea, oameni fara vlaga, cu mintea intunecata, care par ca nu au viata, dorm pe strazi, in gari, oameni care au ajuns la mila trecatorilor.
    Asta e realitatea fizica. In asta traim cu totii. Si cand te gandesti ca esti doar 1 om din 7 000 000 000, pari a fi nesemnificativ. Asa gandesc si cei care controleaza lumea, cei care pornesc razboaie si lupte, folosind alti oameni ca arme, doar sa-si satisfaca propria placere.
    Dar exista mult mai mult de atat. Oamenii au suflet si o putere de neimaginat. Gandeste-te un pic: daca toate cele 7 miliarde de oameni ar simti in acelasi timp, chiar si pentru cateva secunde, un singur sentiment, acela de iubire, dintr-o data pamantul ar exploda de fericire, universul ar canta si toata natura ar inflori deodata. Ar fi armonie in adevarul sens al cuvantului. Si daca toti oamenii ne-am uni in acelasi sentiment de iubire, cred ca l-am forma pe...Dumnezeu...mmmm, ce imagine frumoasa!

Hai sa incercam, putin cate putin, sa ne unim in dragoste, atat cat putem. Un pas il poti face tu, chiar azi. Urmatorul pas il poate face copilul tau. Hai sa traim in pasi de iubire...