Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus:
“Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”
Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”.
“Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”
Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”
Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg”
“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”.
Surprinzator final si frumoasa povestioara.
RăspundețiȘtergereAm cateva carti ale Parintelui Cleopa si tot asa. Povestile spuse de el sunt foarte frumoase si imi plac enorm. Ar trebui sa le recitesc. :D Multumesc ca mi-ai adus aminte.
Mi-a placut si mie povestioara asta si chiar e ceea ce putem pune in practica si noi pe Pamant. Sa invatam sa daruim unul altuia ca sa putem trai cu totii ca intr-un Rai. Si eu trebuie sa mai citesc cate ceva...dar urmeaza. Multumesc si eu, Emma.
RăspundețiȘtergereNu ma asteptam la asa sfarsit,foarte deosebit.
RăspundețiȘtergereMa intreb daca e o diferenta, conteaza ca mai sunt doar cativa oameni care gandesc asa?
RăspundețiȘtergereStii Ema, conteaza daca tu poti gandi asa. Pe langa tine se vor da si altii. Fii tu sursa!
RăspundețiȘtergerece fain esti. si eu iubesc soarele. cer_cu_soare
RăspundețiȘtergereUneori ma oftic. E ca o specie pe cale de disparitie.
RăspundețiȘtergereDeja nu mai stiu ce sa zic. Va multumesc amandurora mult! Va imbratisez cu drag!>:D<
RăspundețiȘtergereDa..imi aduc aminte de aceasta povestioara..am auzit-o intr-o predica:)
RăspundețiȘtergereDe-am darui mai mult din noi in fiecare zi..ce bine ar fi..sa gustam mai mult din Rai..
Si cine ne opreste sa daruim? Hai, la treaba cu noi! >:D<
RăspundețiȘtergereEu asta fac, crede-ma!
RăspundețiȘtergereFiecare zi e pentru mine un nou inceput..un nou inceput pentru a arata Cerul din mine. :)
Superb! Ce frumos vorbesti si traiesti! Si eu trebuie sa ma regasesc. Simt ca nu mai am timp, dar uneori imi dau seama ca ma zbat pentru nimic si ca lucrurile importante sunt total altele.
RăspundețiȘtergereExact! Sunt lucruri mult mai pretioase in aceasta viata si noi, poate, le igoram, fiind orbiti de aceste lucruri lumesti, trecatoare. Citez doar prima parte din ce ai scris pe blog:"Traieste ca si cum astazi ar fi ultima ta zi." Eu una asa imi traiesc fiecare zi..ca ultima.
RăspundețiȘtergerele ignoram*
RăspundețiȘtergereMult timp am fost naiva si am crezut mereu in oameni, ii ajutam si le dadeam tot ce aveam ca sa le fie lor bine. Acum dupa mult timp mi-am dat seama ca se foloseau de mine. Cand ma intorc catre ei, nici unul nu se mai uita la mine si ce am facut pentru ei odinioara. Probabil acum au alti oameni in viata lor de care sa se foloseasca.
RăspundețiȘtergereDe aceea acum daruiesc numai celor care merita.
Am ajuns sa cred ca sunt un om rau si ca nu merit multe in aceasta viata. Pentru ca nu mai pot darui atat de usor. :)
RăspundețiȘtergere@Emma: Atunci cand daruiesc ceva cuiva, nu ma gandesc nicio clipa ce va face cu lucrul meu. De fapt, daca l-am dat, nu mai e al meu. Conteaza doar gestul. Daca vrei o comparatie, si noi ne folosim de multe ori de Dumnezeu, iar cand El se intoarce catre noi, parca nu-l mai vedem.
RăspundețiȘtergereIntrebare: De unde stii tu cine merita si cine nu? Crezi ca Dumnezeu face diferenta asta?
Si nu esti un om rau, ci au aparut indoieli, dubii, ca poate nu esti apreciata pentru gesturile tau, iar oamenii profita de bunatatea ta. Cu siguranta tu esti cea mai castigata din toata povestea. >:D<
Vezi, nu ma refer numai la bunuri aici. Asa e. Cand oferi ceva cuiva, acel lucru nu mai e al tau.
RăspundețiȘtergereUneori am nevoie ca acei oameni carora le-am oferit suport, ajutor, un sfat sau o vorba buna, sa se intoarca spre mine si sa observe ca am nevoie de acelasi ajutor din partea lor. Si fara sa le cer acest lucru. Am nevoie sa fie buni prieteni.
Nu stiu care cei care merita sau nu. Dar imi pot da seama dupa un timp din comportamentul lor cum sunt ei. Si nu o iau in nume de rau. Unii oameni asa sunt si inteleg asta. Dar imi e greu sa le mai ofer ceva de la mine. Sper ca intelegi ce am vrut sa spun.
@Emma draga, si eu simt de foarte multe ori nevoia de a fi ajutat fara sa cer acel ajutor. Nevoia ca cineva sa vina la mine si sa ma ia in brate, sa ma intrebe daca sunt bine, sa-mi dea un biscuite chiar...si eu am nevoie de astfel de gesturi...Ca mereu trebuie sa-i caut pe ceilalti, sa ma bag eu in seama, sa le spun of-ul meu, sa ma plang, ca sa primesc ceva inapoi...
RăspundețiȘtergereNu avem decat sa ne ridicam singuri atunci cand suntem cazuti. De fapt, ne ajuta Dumnezeu sa ne ridicam mereu. Asta e clar. Si stiu ca te astepti ca acei oameni pe care ii ajuti sa-ti raspunda cu ceva...Si atunci cand te astepti esti dezamagit.
Ei, asta este viata. E frumoasa, oricum ar fi ea!
Este mult mai usor sa traiesti atunci kind uitsi de binele pe care l-ai facut cuiva , dar sa nu uitsi niciodata de binele pe care tsi l-au facut altsii. Astfel vei avea mai putsine dezamagiri in oameni, iar caderile nu vor fi atit de dureroede
RăspundețiȘtergereDumnezeu e in inima mea!!!
RăspundețiȘtergere