marți, 18 ianuarie 2011

Dependenta de oameni...

"...dauneaza grav sanatatii."

Sa va spun de ce? 
...omul, in viata lui de zi cu zi, dorind sa ofere multa afectiune persoanelor dragi, uita de tot de propria persoana. Lui nu-si ofera nimic...pur si simplu traieste pentru ceilalti. E frumos si unii ar spune ca asta e inseamna sa iubesti, altii ca pentru asta traiesti...

Unde e problema? Omul uita ca toate sunt trecatoare...iar cand o persoana de care e dependent dispare din viata lui, ramane gol, pierdut, se rataceste, nu mai stie unde se indreapta, moare...
Mintea i se intuneca..si ganduri peste ganduri ii inunda creierul, si sufera, iar daca atasamentul era unul foarte puternic, cu atat mai puternica va fi durerea...si daca acel Om e slab, presiunea exercitata asupra lui de disparitia prietenului/iubitului/mamei/fratelui il poate duce chiar la suicid...What a waste...


Oare nu e mai bine sa traiesti prezentul, sa te bucuri din toata inima de persoana de langa tine, iar daca se intampla ca drumul ei sa isi schimbe directia, tu sa pastrezi la tine lucrurile frumoase, experientele placute petrecute impreuna si sa mergi mai departe, cu gandul ca acea persoana a terminat un capitol din viata ei in viata ta, iar Tu sa incepi din nou, o alta viata, un nou capitol?


Atunci cand cineva drag moare, Omul dependent tinde sa moara si el... Dar gandeste-te putin: viata lui pe pamant s-a incheiat si inapoi nu-l vei mai putea aduce... Nu ajuti pe nimeni daca mori si tu. Plangi, descarca-te, dar cauta cat de repede sa-ti revii, pentru ca viata ta valoreaza extraordinar de mult, atat pentru tine cat si pentru ceilalti. Ridica-te, scutura-te si mergi. 

Asta e parerea mea...Tu ce crezi?

Iti doresc sa traiesti cu sufletul...

9 comentarii:

  1. E greu sa incepi un nou capitol. E greu si aproape imposibil sa traiesti niste "capitole" alaturi de anumite persoane fara sa te atasezi de ele. Nu exista "trebuie sa". Pentru ca nimeni nu e cu atat de mult deasupra ta incat sa iti spuna ce si cum sa faci. Exista doar "simt". Chiar daca de cele mai multe ori asta are ca final durerea. Simti, deci traiesti. Fie ca e un sentiment placut sau nu, eu prefer sa il am, ca sa ma simt vie. Sa stiu ca n am murit cu totul pe interior.
    Iar daca persoana de care esti dependent dispare. O sa inveti sa nu mai fugi de durere. O sa inveti sa iubesti acea persoana in lipsa ei.
    Iar fara durere am fi goi.
    Eu vreau sa fiu vie. Cu orice pret.

    Pupici !

    RăspundețiȘtergere
  2. @Andreea: Foarte frumos! Multumesc mult pentru cuvintele tale. "Simti, deci traiesti." Eu vreau sa aduc ideea unui fel de echilibru, adica pe oricine ai iubi sa lasi un fel de rezerva subtire, foarte subtire, aproape de o celula de subtire si mica, pentru ca atunci cand se termina o relatie sa te hranesti din acea rezerva, sa-ti iei de acolo putere de a trece peste. Pentru ca suferind mai mult, iti va fi frica sa intri intr-o alta relatie. Suferinta te invata, intr-adevar, te face sa simti ca traiesti, ca esti vie, dar cu cat e mai multa cu atat ti-e frica mai mult sa nu pierzi...iar. Te pup si eu si o viata minunata!>:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Rational vorbind, ar fi normal sa pastram acea rezerva, dar unde ai vazut indragostit rational? Iubirea nu e echilibru. E totul sau nimic. Exista intr-adevar persoane "indragostite" carora nu le trebuie mai mult de 3 zile pentru a trece peste o relatie. O persoana cu adevarat indragostita isi pune tot sufletul si toata fiinta in acea relatie. Si de cele mai multe ori sfarsitul relatiei ii aduce suferinta. Dar asa a hotarat natura. Intotdeauna intr o relatie, cineva va iuibi mai mult. Asa a fost de cand lumea.
    Cat despre puterea de a trece peste... e clar un lucru cat se poate de relativ. Atata timp cat ai iubit cu toata fiinta ta, acea iubire va fi intotdeauna o parte din tine indiferent cate alte relatii o vor urma. Ca prima nu-i niciuna. Tocmai de'aia prima iubire nu se uita niciodata.

    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. @Andreea: Asa este. Intr-o relatie de iubire dai totul sau nimic. Dar sa-ti dau un exemplu: esti mama, ai 2 copii, lucrezi acasa si tot ce faci este pentru familia ta. Dintr-o data, ii pierzi pe toti intr-un accident. Ce faci? Nu-i asa ca-ti vine sa te duci si tu cu ei? O durere tripla... Insa daca iesi afara, iti faci prieteni, iti iei ajutoare, sprijin, oameni care sa fie prin preajma, si profiti de orice moment cu familia ta, fara sa devii dependent de ei, altfel vei depasi momentul. Asta e ireversibil, nu poti sa-i aduci inapoi. Dar totusi, poti sa iesi cu fruntea sus din asta, sa o iei de la capat.

    E relativ, putem gasi argumente unul si unul, insa cunosc oameni care sunt dependenti de alti oameni, nu pot trai fara ei...Aici e problema!

    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. "Nu pot trai fara tine..."
    Daca tu ai disparut...automat ma sting si eu, nu?
    Raspuns: Nu. Tu esti foarte valoros si sunt oameni care au nevoie de tine. Asa ca nu te stinge, ci lumineaza mai tare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Se spune ca orice invat are si dezvat. Eu personal nu o sa fiu in situatia de mai sus pentru ca nu vreau copii. Tocmai pentru ca exista acea posibilitate sa faca un accident si sa pierd tot. Sau n o sa fiu capabila mereu sa ii inteleg. Eu nu iau decizile corecte nici pentru mine, dar pai pentru inca 2 suflete legate de mine.
    Ma enerveaza ideea asta de dependenta de o anumita persoana. Si ma scoate din minti sa nu pot trai fara cineva. Sometimes the reality sux !

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragostea unui parinte e nemarginita si cei mai multi parinti traiesc prin copii lor ca sa spun asa. E adevarat ce spui, dar e rational pentru ca poti sa gandesti la rece situatia dar cand traiesti acel sentiment, cad simti ca cei de langa tine sunt totul e foarte greu.....eu as zice ca e greu sa-i ceri inimii sa gandeasca.

    Te inteleg perfect si stiu exact la ce te referi pentru ca am vazut cum o familie s-a distrus ajungand la nebuni sora iar parintii nu mai au mult, dupa moartea unui tanar de 19 ani intr-un stupid accident de masina.

    Dar ma uit in acelas timp la mine, iubesc oamenii si iubesc toate sufletele de pe pamantul asta, imi iubesc prietenii chiar daca ma ranesc uneori si eu cred ca e greu sa opresti la un anume prag sentimentele. Sunt la mate si iti spun ca nu am gasit o formula ce poate sa-mi restrictioneze dragostea pentru cei din jur. Cu toate astea si in Biblie se spune : iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Imi cer scuze daca nu am citat exact.

    Nici eu nu incurajez sinuciderea si sunt de parere ca fiecare trebuie sa ne ducem viata asa cum e ea, cu pierderea unui om sau cu aparitia altuia.Nu rascumparam viata unui om drag cu viata noastra si nici el nu e fericit daca facem asta.

    E un subiect vast ce nu poate sa fie cuprins, eu una ma bucur ca putem spune astea doar ipotetic si nu avand sufletul indurerat si simtind cum totul se pierde in jur. Ranile se cicatrizeaza dar pentru asta e nevoie ca timpul sa treaca.

    Si nu cere unui parinte sa nu-si iubeasca copii mai mult decat isi iubeste propria viata.

    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. @andra: Multumesc mult pentru mesajul tau! Si asa este, iubeste cat de mult poti, insa gandul ca o anumita persoana la un moment dat nu va mai fi te va face sa o iubesti mai mult acum, cat mai e in viata! Cred ca asta e concluzia la tot ce am vrut sa spun! O viata minunata!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cata dreptate ai.....si trebuie sa lasam suferinta deoparte, si sa ne continuam drumul....dar doare asa de tare.

    RăspundețiȘtergere

Tu ce zici?