Ma uitam la un animal. Un caine, de exemplu. Bunicii din Nisiporesti au un Labuş cat mine de mare. De fiecare data cand ma vedea, lătra din toate puterile si se izbea atat de tare incat mi-era frica sa nu se rupa lantul si sa ma alerge prin gradina. Dar intr-o zi i-am dus o bucata de mamaliga si ceva oase. Bineinteles, i-am aruncat de la "un km" ce aveam in mana. Am facut asta cateva zile, si, treptat, ma apropiam mai mult. Intr-un mod surprinzator, dupa o saptamana deja am ajuns sa-l mangai.
Apoi mi-a venit in minte si imaginea din filmul Fireproof: un barbat si o femeie, sot si sotie, au ajuns intr-un impas mare al casniciei lor. Sotia nu se simtea apreciata de sotul ei, iar sotul era foarte distant, se gandea doar cum sa stranga bani pentru a-si cumpara o barca, visul de o viata. Indrumat de tatal sau, sotul a pornit in cautarea iubirii pierdute, iubirea din suflet pentru femeia de langa el. Avea misiunea ca in fiecare zi sa faca un gest frumos pentru sotie, oricat de greu i-ar fi fost. Ei bine, dupa un timp, barbatul si-a dat seama unde gresea si, cunoscandu-l pe Dumnezeu, nu a facut altceva decat sa o iubeasca din tot sufletul. In final, sotul, cu lacrimi in ochi, i-a cerut iertare sotiei... Lucrul cel mai frumos din toata povestea asta este ca gesturile facute de doar unul dintre ei i-a schimbat pe amandoi si i-a legat mai mult, s-au atasat puternic, prin iubire. Trebuie sa vedeti filmul ca sa stiti despre ce vorbesc.
"How to train your dragon" este, deasemenea, un exemplu pentru ideea care o pun in discutie.
Viata e uimitoare! Si iubirea...Doamne, IUBIREA...este tot ceea ce suntem...si are nevoie sa fie intretinuta..Gesturi neasteptate, zambete, imbratisari, actiuni spontane...toate acestea ne leaga unii de altii, inmoaie inimile celor reci, bucura sufletele celor tristi. Si asta pentru ca NIMENI NU SE ASTEAPTA LA ASTA.
Curaj! Oamenii au nevoie de iubire.
