vineri, 26 noiembrie 2010

VINE CRACIUNUL!!!!

                     Incepand din noiembrie 2009, viata mea din Bucuresti a devenit mult mai valoroasa si cei care i-au dat aceasta distinctie isi au locul rezervat in inima mea; cateva suflete extraordinare, oameni care m-au sustinut si mi-au oferit dragostea lor, ajutor, mi-au oferit umarul lor atunci cand am avut nevoie...Sunt nenumarate momentele in care acesti oameni mi-au intins o mana ca sa ma ridic din prapastiile in care mai cad din cand in cand. Nu pot exprima in cuvinte aprecierea care o am pentru toti, si pentru fiecare in parte. M-am atasat foarte repede si fiind cu sufletele deschise, ne-am lipit imediat unii de altii. Am gasit prieteni dragi, iar acum suntem ca o familie. Ne bucuram foarte tare la fiecare repetitie. Asteptam sfarsitul de saptamana nu ca urmeaza doua zile libere, ci ca vineri seara ne intalnim sa cantam. Asta ne place cel mai mult si vom canta pana cand viata pamanteasca se va sfarsi. Cred ca si in Rai vom continua sa colindam...
                     E imensa bucuria si pacea din suflet atunci cand, colindand prin blocuri, oameni batrani ies in pragul usii ca sa ne asculte...unii zambesc, cu ochii luminosi si mainile impreunate, ca si cum ar indrepta o ruga de multumire catre Dumnezeu ca i-a mai tinut in viata un an si ca noi suntem acolo, altora le dau lacrimile, in bastoane, in caruturi, cocosati, slabi, cu fetele brazdate de anii care au trecut peste ei...Astfel de imagini ne aduc noua satisfactia cea mai mare! Si asta este si scopul nostru: sa aducem bucurie oamenilor care au nevoie de asta. Restul, sunt detalii...
                    Acest grup mi-a schimbat foarte mult viata. Si pe aceasta cale multumesc ca m-au primit printre ei.
                    Si anul trecut am colindat intr-o multime de locuri foarte multi oameni. Incepand de la apartamente, am cantat la Humanitas, Vodafone, la Muzeul Taranului Roman, Casa de cultura a Sectorului 2, Hotel Ressidence, Ambasada Poloniei si multe altele. Pentru mine au fost experiente extraordinare, nu mi-a trecut nici prin gand ca voi ajunge sa cant in atatea locuri despre care doar am auzit.

                    Iarna anului 2009 a fost cea mai frumoasa iarna din cate am trait pana acum. Dar s-a terminat, acum vine alta:D:D:D

                    Asadar, noi suntem Grupul Coral MelosTon. Daca ar fi Craciun 365 de zile, am colinda tot anul.

                    Vreti sa ne ascultati? Click aici: http://colinde.blogspot.com

                    Va asteptam cu drag!



              

marți, 9 noiembrie 2010

Perioada de tranzitie

De ceva timp am observat cum oamenii incep sa aiba probleme. Daca nu au, isi fac. Motivele se gasesc usor, se leaga de orice mic amanunt si il transforma intr-o povara ce o cara singuri pana la un moment dat cand constientizeaza ca ceva nu merge. In aceeasi situatie ma aflu si eu.
O perioada de tranzitie, ceva trebuie sa se incheie ca apoi sa inceapa altceva...mai bun. Imi place sa vad lucrurile din punctul asta de vedere, pentru ca imi da rabdare si traiesc simplu, asteptand sa se faca trecerea si sa ma pot bucura din nou. Insa nu pot sa observ decat ca lumea parca o ia razna, si eu...cu ei. Nimic nu mai functioneaza cum trebuie...usor, usor, ma indepartez din anumite cercuri, si pe zi ce trece aflu ca nu-i totul chiar asa roz cum credeam. Sincer, acum o luna n-as fi dat mare importanta parerilor din jur, dar acum...Probabil si oboseala isi spune cuvantul, umblatul dintr-un loc in altul intr-un mod "fugind" si mecanic nu ma ajuta prea mult...daca nu si SIMT ceea ce fac. Este un pic trist sa nu stii incotro sa o apuci. Si e si mai trist cand cei in care ai incredere te dezamagesc. Dar, pana la urma, asta este viata si trecand prin experiente confuze te calesti si devii mai puternic.
Caut partea buna...si cred ca o voi gasi in pian. L-am neglijat in ultima vreme, nu stiu motivele clare...mi-e dor si de fotografie...

PS: Am primit un "sut in fund" in legatura cu muzica... Acum, fac pasul inainte!

vineri, 5 noiembrie 2010

Moare cate putin
                                                                          De Pablo Neruda




Moare cate putin cine se transforma in sclavul  
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi  
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu  
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu  
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.  
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera  
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui  
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa  
straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este  
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru  
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si  
permite macar o data in viata sa nu asculte  
sfaturile "responsabile".  
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu  
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul  
din el insusi.  
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu  
se lasa ajutat.  
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si  
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.  
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte  
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu  
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca stie  
intrebarea.  
Evitam moartea cate puțin, amintindu-ne intotdeauna  
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul  
fapt de a respira. 
 
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o  
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...  
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare  
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul  
Dacă va fi sa plangi, plange de bucurie  
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale  
Daca va fi sa furi, fura o sarutare  
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica  
Dacă va fi sa simti foame, simte foame de iubire  
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in  
fiecare zi...  


Multumesc Marian.

luni, 1 noiembrie 2010

Message for today, 1st november 2010

On this day of your life, my friend, I believe God wants you to know...

....that you should never be content with so little when you can reach out for something big.

Charles L. Allen asked a question about that, wondering why so many people settle for so little.
You do not have to place yourself among them.
The world is an abundant place.
Abundant with opportunity, abundant with good fortune, abundant
with ideas, and abundant with love.

Reach into that abundance and take what is rightfully yours.
It is your inheritance, gifted to you by God. Let yourself have it.
Do not fail to reach for it for fear that it will not come to you.
How can it come to you if you do not reach for it?

Do not be content with so little. Reach, stretch, for something big.

Love, Your Friend....